1. Trebuie sa se considere ca, in conformitate cu articolul 4 alineatul (1) punctul 2 (servicii si activitati de investitii) si punctul 17 (instrumente financiare), precum si cu anexa I sectiunea C punctul 4 (tranzactii valutare la termen, instrumente derivate) din Directiva [2004/39/CE] (1), oferta adresata clientului unei tranzactii (pe cursul de schimb) care, sub forma juridica a unui contract de imprumut in valuta, consta intr-o vanzare la vedere, la momentul predarii fondurilor si la termen, la momentul rambursarii, care se executa prin conversia in forinti a unei sume inregistrate in valuta si care expune imprumutul clientului efectelor si riscurilor (riscul valutar) de pe piaha de capital constituie un instrument financiar?
2. Trebuie sa se considere ca, in conformitate cu articolul 4 alineatul (1) punctul 6 (tranzactionare in cont propriu) si cu anexa I sectiunea A punctul 3 (tranzactionarea in cont propriu) din Directiva 2004/39/CE, realizarea unei activitati de tranzactionare in cont propriu reprezinta un serviciu sau o activitate de investitie, in raport cu instrumentul financiar descris la prima intrebare?
3. Este necesar ca institutia financiara sa efectueze verificarea caracterului adecvat, impusa prin articolul 19 alineatele (4) si (5) din directiva, avand in vedere ca tranzactia valutara la termen care reprezinta un serviciu de investiţii privind instrumente financiare derivate a fost propusa in cadrul altui produs financiar (si anume un contract de imprumut) si ca instrumentul derivat constituie in sine un instrument financiar complex? Trebuie sa se considere ca articolul 19 alineatul (9) din directiva nu este aplicabil, avand in vedere ca riscurile asumate de client cu privire la imprumut si la instrumentul financiar sunt fundamental diferite, si, prin urmare, evaluarea caracterului adecvat este indispensabila, in masura in care tranzactia contine un instrument derivat?
4. Eludarea articolului 19 alineatele (4) si (5) din directiva conduce la declararea nulitatii contactului de imprumut incheiat intre banca si client?
Potrivit Comunicatului de Presa nr. 143/15, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a considerat ca, in primul rand, anumite masuri ale UE destinate protectiei consumatorilor sunt capabile de a fi relevante intr-un caz precum cel de fata. Acest lucru se aplica Directivei 93/13, care de altfel, a fost deja obiectul unei hotarari a Curtii in contextul specific al creditelor exprimate in valuta straina si, de asemenea Directivele 87/102 si 2008/48, care contin o serie de dispozitii de protectie ce impun anumite obligatii imprumutatorului, in special cu privire la informarea consumatorilor.
In continuare, Curtea noteaza ca operatiunile de schimb valutar efectuate in cadrul atribuirii unui imprumut exprimat in valuta, precum cel in cauza, sunt pur incidentale pentru a face imprumutul accesibil si pentru rambursarea imprumutului. Aceste tranzactii permit pur si simplu implementarea a acestor doua cerinte esentiale ale acordarii imprumutului.
Avand in vedere ca Imprumutatul doreste doar sa asigure fondurile in vederea achizitionarii de bunuri sau servicii, si nu de a gestiona un risc de schimb valutar sau sa speculeze cu privire la cursul de schimb valutar, operatiunile in cauza nu au ca scop prevederile unei serviciu de investitii. Mai mult decat atat, in conformitate cu Directiva, aceste operatiuni in sine nu constituie astfel de servicii.
Operatiunile de schimb valutar in cauza sunt, in plus, legat de un instrument, contractul de imprumut, care nu constituie un instrument financiar in sensul directivei. In aceasta privinta, Curtea considera ca aceste operatiuni nu se refera la un contract, deoarece acestea nu au ca scop vanzarea unui activ financiar la un pret stabilit la data incheierii acordului. In cazul de fata, valoarea cursului valutar care trebuie luat in considerare pentru calcularea rambursarilor nu este fixat in avans, dar este stabilita in functie de pretul de vanzare a acestor valute la data scadenta a fiecarei rate lunare.
In aceste conditii, Curtea constata ca, sub rezerva verificarii de catre instanta de trimitere, tranzactiile de schimb valutar , care fac parte din credite exprimate in valuta straina, cum ar fi cel in cauza, nu constituie un serviciu de investitii, astfel incat acordarea unui astfel de imprumut nu face obiectul dispozitiilor directivei referitoare la protectia investitorilor.